Anul 2015 a fost cel mai prolific din cei 7 ani de funcţionare a Asociaţiei, în condiţiile în care sfera de activităţi s-a dezvoltat, drepturile membrilor au fost şi ele mărite şi diversificate, iar numărul cazurilor medico-sociale sprijinite este cu mult mai mare faţă de anii anteriori.
Sub deviza „Înainte de toate, suntem OAMENI!”, în spiritul camaraderesc specific Armatei, şi în anul 2015 am empatizat cu durerile şi necazurile celor care ni s-au adresat, indiferent de poziţia socială.
Astfel, în principal pe baza contribuţiei de 2%, dar şi cu implicarea sponsorilor, în anul 2015 am sprijinit rezolvarea a 204 cazuri medicale grave, au fost acordate 85 de ajutoare de deces.

